Ucraina susține că a distrus convoiul de blindate care a trecut frontiera dinspre Rusia

Ucraina susține că a distrus convoiul de blindate care a trecut frontiera dinspre Rusia
Publicat: 26/08/2014, 07:42
Actualizat: 08/04/2019, 20:50

Moscova califică drept „război informațional” afirmațiile presei occidentale cu privire la prezența unor trupe rusești în Ucraina, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti.

„Calificăm astfel de afirmații drept război informațional”, a declarat Lavrov, într-un interviu pentru publicația britanică The Daily Telegraph.

În opinia ministrului rus, „presa continuă să răspândească zvonuri, informații distorsionate și chiar minciuni”.

El a dat ca exemplu declarațiile Kievului privind „distrugerea” unui convoi de vehicule blindate, care ar fi pătruns în Ucraina de pe teritoriul Rusiei.

„Două publicații britanice au afirmat chiar că angajații lor au fost martori ai acestei incursiuni. Însă nu a fost prezentată nicio dovadă care ar confirma aceste declarații. Nici Departamentul de Stat american nu a putut confirma informațiile cu privire la acest incident”, a declarat Lavrov.

SBU afirmă că a reținut zece parașutiști militari ruși în estul Ucrainei

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunțat luni că a reținut în estul Ucrainei zece parașutiști militari ruși, care erau „înarmați”, relatează agenția oficială Ukrinform, în pagina electronică.

Potrivit unui comunicat al SBU, militari din cadrul Regimentului 331 din Divizia 98, situată în centrul Rusiei, au fost reținuți în apropiere de orașul Zerkalnîi, în regiunea Donețk.

„Militarii ruși aveau asupra lor acte de identitate și arme”, afirmă serviciul ucrainean.

Ministrul ucrainean al Apărării, Valeri Gheletei, a confirmat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că acești „militari” au fost reținuți luni.

Potrivit Ukrinform, parașutiștii ruși au afirmat în timpul interogatoriului că nu știau despre „incursiunea în Ucraina”.”Doar ofițerii ruși au fost informați despre această incursiune”, menționează SBU într-un comunicat.

„Convoiul era format, în special, din vehicule blindate, 12 dintre care au fost distruse după primul atac al armatei. De asemenea, au fost distruse câteva tancuri”, anunță armata implicată în operațiunea „antiteroristă” din estul Ucrainei.

„Vehiculele care nu au fost afectate de atacuri s-au deplasat în direcția localității Telmanovo”, menționează armata, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Forțele militare ucrainene au adăugat că au reținut în zonă opt parașutuști ruși, care în prezent sunt interogați.

Autoritățile ucrainene au afirmat luni că un convoi format din „zeci” de blindate și tancuri a trecut frontiera dinspre Rusia în sudul Ucrainei, în apropiere de Marea Azov, și este implicat în lupte cu grănicerii.

„Frontiera ucraineană a fost încălcată de un convoi de zeci de tancuri și vehicule blindate”, care au intrat pe teritoriul ucrainean în apropiere de orașul industrial Mariupol, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Leonid Matiuhin.

Mariupol, un oraș cu 500.000 de locuitori aflat pe litoralul Mării Azov, în sud-estul Ucrainei, este situat la circa 50 de kilometri de frontiera rusă și la 110 kilometri sud de bastionul rebel Donețk.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Greșelile care-ți strică orice tigaie. Trucuri ca să eviți asta
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Nepoata lui Elvis Presley, Riley Keogh vorbește pentru prima dată despre "blestemul" deceselor din familie
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?